Repertoriu
De la LogicWiki
La un bar a fost organizat un bogat program artistic - muzică, balet, varietăţi - susţinut de cunoscuţi cântăreţi, dansatori etc. Pentru a informa publicul asupra modului cum îşi va petrece seara s-au tipărit programe detaliate. Dintr-un exces de zel, s-a tipărit până şi repertoriul orchestrei care însuma nici mai mult nici mai puţin de... 300 de melodii. Aşadar, cele 300 de piese muzicale au fost numerotate în program de la 1 la 300.
A început programul. Evident, orchestra n-ar fi avut timp ca într-o singură noapte să prezinte toate cele 300 de melodii, deoarece programul era astfel alcătuit încât într-o jumătate de oră se executau doar trei piese. Pentru a anunţa cele 3 melodii din următoarea jumătate de oră, o prezentatoare se înfăţişa pe estradă expunând o placă cu cartonaşe mobile, care aveau înscrise cifrele de la 1 la 9. Astfel, cântecul nr. 12 era prezentat crin alăturarea cartonaşelor 1 şi 2, cântecul nr. 88 cu două cartonaşe cu cifra 8, cântecul 222 cu trei cartonaşe cu cifra 2. Toate cântecele erau alese pur şi simplu la întâmplare, aşa că pe placă putea fi în acelaşi timp şi nouă cartonaşe, de exemplu cartonaşele 1, 7 şi 8 pentru cântecul 178, precum şi 2, 4, 4 împreună cu 1, 1, 1.
Noi vă rugăm să socotiţi care este cel mai mic număr de cartonaşe necesar pentru a prezenta toate cele 300 de cântece.