In concurenta cu Monte-Carlo
De la LogicWiki
Văzând cât de prospere sunt afacerile cazinoului din Monte-Carlo, câte beneficii aduce patronilor văi ruleta, bacaraua, chemin-de-fer-ul şi celelalte jocuri de noroc, un bogătaş francez a deschis, pe la începutul secolului în care ne aflăm, un cazinou, într-o localitate, tot pe Coasta de Azur. I-a făcut publicitatea de rigoare, dar în zadar. Faima Monte-Carlo-ului era prea mare, astfel încât amatorii de jocuri rămâneau surzi la invitaţiile noului cazinou.
Văzându-se pus în situaţia de a pierde suma investită, patronul acestuia a hotărât să introducă o formă nouă de joc, mai simplă şi, socotea dânsul, chiar dacă nu atât de rentabilă cum este clasica ruletă, cel puţin mai îmbietoare pentru public. Într-adevăr, socoteala sa a fost în parte bună. Seară de seară sălile de joc erau pline şi dacă nu curgea, pica. Noua formă de joc atrăgea lumea. Despre ce era vorba? O roată, la fel ca cea de ruletă, punea în mişcare o bilă. Pe coroana roţii erau practicate nişte scobitori în care se oprea bila; dintre acesta un număr mai mare colorate în roşu, iar ceva mai puţine, în verde. Jucătorii pontau pe roşu sau pe verde. Dacă bila se oprea într-o gaură colorată în roşu primeau de la crupier o sumă egală cu miza depusă pe tablou, iar dacă bila rămânea într-o gaură colorată în verde primeau o sumă de două ori cât miza; asta, bineînţeles, cu condiţia ca jucătorul să fi pontat pe culoarea respectivă.
Noul cazino a funcţionat, dar nu prea mult timp, pentru că, într-o bună zi, un jucător a aruncat banca în aer - cum se spune: a câştigat toţi banii puşi în joc de cazinou. A doua zi la fel, şi, tot aşa, şapte zile la rând. Proprietarul cazinoului şi-a pus întrebarea dacă nu cumva trişează. Un observator, pus special să-l controleze, a ajuns la concluzia că nu; norocosul juca cât se poate de cinstit.
Cazinoul a fost însă închis. Nu pentru că patronul său n-ar mai fi avut fonduri, ci din alt motiv, legat de „norocul” jucătorului menţionat. Care era sistemul folosit de acesta?