Etichetele incurcate
De la LogicWiki
Se spune că, pe vremuri, un calif, voind să-şi mărite fiica, a invitat la curtea sa câţiva prinţi voinici şi ageri la minte, pentru ca dintre ei să-şi aleagă drept ginere pe cel mai bun.
După ce i-a supus la o seamă de încercări, a adus în faţa tinerilor trei cutii şi le-a spus că una conţine două safire, alta două rubine, iar ultima au safir şi au rubin. Cutiile aveau etichetele care indicau: prima, două safire, a doua un safir şi un rubin, iar a treia, două rubine. Iar califul, după ce i-a avertizat pe tinerii candidaţi că etichetele sunt lipite greşit şi că nici una dintre ele nu corespunde conţinutului cutiei respective, le-a cerut să spună câte pietre preţioase au nevoie să scoată pentru a arăta cu exactitate ce conţine fiecare cutie.
Unul dintre prinţi a răspuns că are nevoie să scoată doar o singură nestemată şi poate spune ce conţin toate cutiile. Spre marea uimire a celorlalţi, el a reuşit. Cum a procedat?