Ceasul cu noroc

De la LogicWiki

Salt la: navigare, căutare
Ceasul cu noroc.png

Un excursionist a pornit spre o cabană. Nu cunoştea prea bine drumul. Deodată l-a cuprins o furtună puternică. El nu s-a oprit însă, ci şi-a continuat drumul. Ajuns la o răspântie, constată cu necaz că indicatorul de drumuri a fost smuls de vijelie şi azvârlit cât colo. Furtuna s-a înteţit. Excursionistul se adăposteşte sub un brad unde îşi face cortul şi unde îl apucă noaptea.

Dimineaţa şi-a dat seama că pe drum şi-a pierdut ceasul. A vrut să se întoarcă pentru a-l căuta, dar nu mai recunoştea drumul pe care a venit. Toate cele trei cărări urcau pe câte o pantă, răscrucea fiind într-o vale. Fiindcă ceasul era de valoare, excursionistul s-a hotărât să-l caute totuşi, luând la rând toate cărările, urcând pe fiecare cam un kilometru, adică aproximativ atâta cât apreciase el distanţa pe care o parcursese de când s-a uitat ultima oară la ceas.

A avut noroc; ba încă a avut noroc de două ori, deoarece pe lângă că a găsit ceasul şi-a dat seama şi care era drumul spre cabană. Nu i-a fost deloc greu!

Unelte personale